Cele mai bune prajituri

Trebuie sa recunosc ca si eu aveam unele prejudecati despre margarina. Insa trebuie sa intelegem ca margarina nu mai e ce era pe vremuri. Procesul de fabricatie s-a schimbat foarte mult si margarina poate fi facuta chiar si in casa, folosind ingrediente naturale. O margarina de calitate este o sursa importanta de Omega 3 si Omega 6, fara a contine grasimi hidrogenate.

In majoritatea prajiturilor din caietul mamei, unde e necesara margarina, mama a adaugat “nu o inlocui cu unt”. Inainte de ’89, parintii mei aduceau margarina de calitate din Ungaria, faceau stocuri, in special in preajma Sarbatorilor de Iarna. Si asta pentru ca o margarina buna asigura reusita prajiturii, asa cum spune mama mea.

Nu trebuie pornit de la ideea ca “margarina e rea si untul e bun”, pentru ca daca e sa analizam sfaturile nutritionistilor, ne dam seama ca acest stereotip nu e deloc justificat. Spre deosebire de unt, margarina are mult mai putine grasimi saturate, adica acelea pe care le stim de “grasimi rele”, decat untul si are mult mai multe grasimi nesaturate esentiale, adica acelea care ne ajuta organismul sa fie sanatos. Va rog sa va documentati bine in ceea ce priveste margarina, inainte de a face orice acuze nejustificate 🙂

Asa ca, pentru a sustine cele spuse mai sus, am decis sa refac 10 din cele mai iubite retete de dulciuri si prajituri de pe blog, folosind margarina in loc de unt. Am sa postez cate o reteta in fiecare saptamana, incepand de azi si pana la sfarsitul anului.

Sper sa va bucurati de retete si sa le incercati in noua varianta! Pe masura ce o sa public retetele pe blog, o sa le adaug in aceasta lista pentru a le gasi mai usor:

1. Bomboane cu Rama, migdale si cocos
2. Biscuiti cu fulgi de ciocolata
3. Prajitura desteapta 2.0
4. Biscuiti bicolori
5. Biscuiti cu aroma de portocale
6. Prajitura tavalita in nuca de cocos
7. Turta dulce pentru Craciun
8. Negresa cu nuci
9. Pancakes cu lamaie
10. Tort Padurea Neagra

14 Comments

  1. Laura Frunza

    Sunt de acord cu tine. Si mie mi se pare nejustificata aceasta vanatoare de vrajitoare impotriva margarinei. Cand mai aud si ca margarina=plastic, imi vine sa explodez. Eu zic ca de la ulei la petrol e cale lunga si margarina nu e sora cu plasticul nici la al saptelea neam. Margarina Rama/Delma pentru prajituri e foarte buna. Saratelele mamei nu ar iesi la fel cu unt.

  2. Anonymous

    Iti urmaresc blogul cu mare placere. Retetele tale sunt excelente, insa faza cu margarina vs. unt e o mare eroare. E suficient sa spui ca margarina se "comporta" la prajituri mai bine decat unul. Dar sa sugerezi ca ar fi mai sanatoasa decat untul e deja prea mult. Eu pana acum nu am auzit niciun nutritionist care sa sustina ceea ce spui tu…Inteleg ca faci reclama la Rama, o margarina OK de altfel dar nu duce lucrurile la extrem… In curand o sa vii si o sa ne spui ca mancarea fast food e mai sanatoasa decat cea gatita in casa.

  3. Anonim, asta e strict parerea ta, insa in locul tau m-as mai documenta la faza cu nutritionistii.

    Laura, eram sigura ca tu intelegi despre ce vorbesc.

  4. P.S. NU am spus ca margarina e mai buna dcat untul, am facut o simpla comparatie.

    Nu vad relevanta comparatiei fast-food vs. mancare gatita in casa. Daca as fi crezut vreodata asta, blogul nu ar fi existat, nu crezi? Nu are nicio logica ceea ce spui tu in contextul dat. Multumesc.

  5. Stanca

    Teo daca ai sti de cand astept un subiect de genul asta, unde sa-ti dai tu cu parerea si apoi sa sara expertii in domeniu cu cartonasele galbene… cred ca de la articolul despre miere… stii tu vechea dilema, fierbem sau nu mierea la 1500 de grade celsius ca pe otel :)))))))) si apoi ne intrebam: o fi toxica, n-o fi toxica?

    de cand timp iti urmaresc blogul si de cate ori m-ai salvat cu retetel si sfaturile tale, cred ca daca mi-ai spune ca frisca se bate mai bine in caderere libera de la etajul 10, as face-o!

    referitor la margarina si unt, oamenii au ramas cu sechele de pe vremea celui de-al doilea razboi mondial, si daca asa vine vorba din mosi stramosi, ca margarina e cah, atunci clar asa e. nu mai zic ca sursele noastre de informare de pe .ro stau foarte prost la capitolul asta.

    ce pot sa zic ar fi asa: dragi internauti, mai aruncati un ochi si peste gard la vecini in .com, in .co.uk si nu va speriati daca nu intelegeti limba engleza, ca gugal transleit face toata treaba pt voi.

    hai Teo, te pup!

  6. nemesiana

    Dupa ce am fost la nutritionist pentru a imi imbunatati stilul de viata si de a slabi putin, am aflat ca margarina este mai sanatoasa decat untul (desi nu la fel de gustoasa cateodata). Bineinteles ca nu orice margarina … nutritionistul a spus cele cu grasimi saturate mai mic decat 10 g. Eu cumpar de la Becel varianta light cu grasimi saturate 6g. Becel are si o varianat dietetica … dar din pacate are prea multe grasimi > 15. Deci cel mai bine sa va uitati pe ce scrie la continut.

  7. Ioana

    E destul de greu de comparat generic untul cu margarina. Untul poate fi "rău" dacă conține reziduuri de steroizi sau antibiotice. La fel, margarina poate fi "rea" dacă are conținut ridicat de grăsimi trans, care au aceeași relație cu bolile cardio-vasculare ca și grăsimile saturate, și în plus slăbesc răspunsul imunitar și insulinic. Indiferent de preferința pentru unul din cele două alimente, musai atenție la ingrediente.

  8. Monica

    Dar atunci când ai două felii de pâine prăjită: una cu margarină, cealaltă cu unt, pe care o preferi? Sau pe care alegi să i-o dai copilului (în condiţiile în care copilul e mai mare de 5 ani)? Cred ca aici…răspunsul corect este: nu-i dau copilului. Însă, cert este că eu prefer untul în detrimentul margarinei, fie el pentru prăjituri, mâncăruri sau de pus pe pâine.

  9. Buna Teo
    iti umaresc blogul de mult timp, si am gasit de foarte multe ori ceea ce cautam aici, bine explicat si argumentat
    insa la partea cu margarina trebuie sa nu fiu de acord.
    in urma retetei de bomboane de mai sus, m-am hotarat sa fac prajitura amandina cu margarina (desi o facusem deja de vreo 3 ori cu unt si a iesit demential).
    ei bine, cu margarina (Rama maestro) nu e deloc acelasi lucru. e bunuta si cu margarina, dar nu are termen de comparatie cu cea cu unt
    asta e strict experimentul meu, si se refera doar la gust; la partea cu continutul in diferite substante nu ma bag, pentru ca nici nu ma pricep, si oricum nu imi place in mod deosebit margarina la gust 😉
    o zi frumoasa iti doresc!

  10. Anonymous

    Zicea cineva foarte adevarat: e usor sa imbeti oamenii cu niste info armaghedonice despre margarina in conditiile in care ei se documenteaza doar din .ro si il vad peste tot pe mencinicopschi topaind de la TV la TV si de la ziar la ziar zicand cat de bine stie el ca margarina nu e buna. daca ne-am uita petin prin afara am vedea ca doar pe la noi avem faze de genul margarina are grasimi hidrogenate sau margarina e plastic. Uitati-va pe http://www.margarine.org, e acolo o istorie interesanta a margarinei. Nu mai fiti asa panicarzi, nu o sa muriti de margarina! (MariaN)

  11. Nicoleta

    MarinaN, e clar ca nu de la margarina o sa murim! daca ma gandesc putin, painea alba de la fabrica e muuult mai nociva decat biata margarina!
    Eu cred ca notiunea de margarina romanul nostru o asociaza cu ieftinaciunea comunista, care clar nu se prea deosebea de ambalajul in care se vindea! Eu o urasc din facultate, cand am mancat tone de d'aia ieftina (atat ma tinea buzunarul) si stiu ca daca, din diferite motive, vomitai dupa ce mancai, o scoteai intacta si nedigerata, un adevarat plastic semisolid!
    Dar, totusi, in ziua de astazi, slava Domnului, in magazine se gaseste si MARGARINA adevarata! Negarea existentei si calitatilor sale ar echivala cu respingerea clasicului ulei de floarea soarelui! Oameni buni, daca am manca numai grasimi animale (inclusiv clasicul unt!) am muri mult mai repede cu colesterolul in gat! Chiar, banuiesc ca voi, cei ce urati atat de infocat margarina, prajiti numai in untura de porc, nu? ca doar nu folositi cumva…..ulei vegetal, care e tot un fel de margarina……!!

  12. Raluca

    Si eu cred ca exista o mare diferenta intre margarina de acum si ce se gasea pe vremuri. Sa fim seriosi, putem sa avem nanotehnologie, dar nu putem face o margarina mai buna? :-))

  13. Teo, te apreciez pentru acest blog si salivez de fiecare data cand intru aici.
    Acum am intrat sa comentez si eu putin cu privire la margarina. 🙂
    Desigur, fiecare procedeaza dupa cum considera in privinta asta. Personal n-am mai cumparat de vreo 5 ani margarina (dar in mod sigur am consumat-o "mascat", in produsele de patiserie cumparate din oras)
    Ce sa zic … imi place mult gustul margarinei si alta data mancam cu placere, dar faptul ca – in comparatie cu untul – mi se pare un produs artificial ma opreste sa o mai cumpar. Untul mi se pare net superior prin mineralele si vitaminele pe care le contine.
    Prefer untul consumat cu moderatie (cam un pachet la o luna si jumatate) pe care rar il mananc pe paine, ci doar topesc cate o feliuta in: mamaliguta, sote-urile de legume, pastele cu branza etc. pentru a da gust. Nu prajesc cu unt, doar il adaug in mancare la final pentru un gust mai bun.
    In ultima vreme am cumparat numai unt ecologic LaDorna si-l pastrez intr-un vas dreptunghiular de sticla, special pentru unt (se mentine foarte bine asa!)

    Sunt de acord ca margarina e mai potrivita pentru unele prajituri pentru ca am testat si eu in bucatarie (la saratele si fursecuri)
    Candva foloseam margarina pentru ele, dar am incercat sa le fac doar cu unt si am constatat ca sunt bune, doar ca mult mai consistente si te saturi repede.

    Spor in bucatarie tuturor 🙂

  14. Cred ca este o usoara confuzie la mijloc referitor la ce spune adda. Adica baga toata margarina la un loc, insa margarina tartinabila, cea pentru masa, este diferita de cea pentru prajituri. E evident ca pentru prajituri ne trebuie ceva mai gras, dar margarina tartinabila nu are colesterol, are vitamine si nu are, spre deosebire de unt, grasimi trans, care am vazut ca mai nou sunt numite grasimi rele.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.