Tortillas cu pui si ardei copt

In sfarsit nu mai trebuie sa vanez tortillas la Plus, unde aduc din an in Pasti, de acum le gasesc la discretie in Auchan, asa ca am profitat de asta si am luat o punga cu 8 bucati. Pret rezonabil, bune la gust, marca proprie Auchan, cred. Le-am combinat cu ce am avut prin frigider si cu ce mi-a fost cel mai pofta sa mananc de cateva zile: ardei copti.

Mama se muta la randul ei si a golit tot congelatorul, asa ca am mostenit o ditamai cutia de ardei copti, pe care i-am facut fie salata cu otet, zahar si ulei (va pun si reteta zilele astea), fie in varianta asta de tortillas, care au fost foarte reusite.

Ingrediente pentru 6 portii:
– 6 tortilla
– un piept de pui
– 3-4 ardei copti (3 daca sunt ardei grasi mari sau 4 daca sunt Kapia)
– 2 fire ceapa verde
– 2 fire usturoi verde
– cateva ridichi
– 5 felii de bacon
– 100 gr de branza feta
– 300 ml de iaurt gras sau slab, cum va place
– sare, piper, ierburi aromatice, daca aveti la indemana
– ulei de masline

Intr-o tigaie incinsa am rumenit baconul taiat marunt. Daca baconul lasa destula grasime, nu mai trebuie ulei de masline, eu insa am pus vreo 2 linguri. Separat, am taiat marunt un fir de ceapa si unul de usturoi, iar ardeiul gras l-am taiat fidelute. Peste baconul rumenit punem pieptul de pui, taiat fasii. Il rumenim un pic alaturi de bacon, apoi punem ardeiul gras, ceapa si usturoiul pe care le-am pregatit anterior. Condimentam cu sare, piper, ierburi si le sotam pana cand legumele sunt moi si carnea de pui e gata.

Intre timp, ne ocupam de sos, pentru care taiem cat poate cutitul nostru de marunt un fir de ceapa si unul de usturoi si ridichile, pe care le spalam foarte bine dar nu le curatam de coaja. Amestecam maruntitele cu iaurtul si condimentam cu sare si piper, chiar si un pic de usturoi daca vreti.

Pe fiecare tortilla punem 1/6 din amestecul de pui cu ardei copti, peste punem sos de iaurt iar deasupra bucatele de branza feta. Rulam tortilla fain frumos si ca sa ne asiguram ca nu se desira in farfuria musafirilor, o legam asa “sauvage” cu o codita de ceapa verde. Spor la tortillas, neamule, vorba aia, la tortillas inainte, la usturoi inapoi 🙂 Sa va fie de bine!

6 Comments

  1. Just me

    imi pare rau ca nu se gaseseste asa de usor tortilla, aici in canada e plin de ele la orice magazin, ba cu faina integrala, ba cu spanac…marime mare, mica..toate combinatiile:)si mie imi plac, mereu am in casa, uneori le pap doar unse cu putina creme de branza, eventual sunculita…..bune:))

  2. mirela

    Tare apetisante au iesit,si noua ne plac,eu le fac cand mergem la pescuit,si cu diverse umpluturi.O zi placuta!

  3. Eu cumpar mereu tortillas din Kaufland, si mie imi plac foarte mult cu diferite umpluturi.

  4. Filme online

    Interesanta mancare, am s-o pun pe mama sa imi faca si mie asa ceva 😀

  5. Lavinia

    De mult timp vreau sa fac mancarea asta, am cautat retete da' toate mi s-au parut grele :)) asta pare mult mai usoara, o sa o incerc in weekend! multumesc si o zi buna!

  6. raluca

    Fff bune au iesit..o reteta ideala cand ramai in pana de idei si vrei sa pregatesti ceva rapid.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.