Umplutura pentru curcan si pui

Umplutura pentru curcan si puiChiar daca noi nu sarbatorim Thanksgiving, multi dintre cititorii blogului traiesc in Canada sau America si am primit mai multe mail-uri in care m-au rugat sa le spun o reteta buna de umplutura pentru curcan sau pui. Asa ca am intrebat-o pe mama, care a stat mai multa vreme in tara stelutelor si dungilor si mi-a dat o reteta foarte buna, pe care noi o mancam si ca atare dar e perfecta si pentru a umple un curcan mare sau 2-3 pui grill, daca faceti o petrecere mai mare. Este o umplutura pe baza de crutoane, ciuperci si anghinare si are un gust absolut deosebit.

Curcanul se umple in cavitatea de la gat dar si in cavitatea mare, a corpului, dupa care le sigilam prin coasere sau fixam pielea cu scobitori. Pentru ca se umfla la copt, umplutura nu trebuie indesata si pentru a nu sta mult timp in contact cu carnea cruda, curcanul sau puiul se umple numai inainte de a-l baga in cuptor. Asezam curcanul in tava si restul de umplutura il punem de jur imprejur, insa numai spre finalul timpului de coacere, pentru ca un curcan se face in 2-3-4-5 ore, iar umplutura in 30 de minute. O alta varianta e sa coaceti curcanul impreuna cu legume, iar umplutura care va ramane sa o coaceti separat si sa o folositi ca si garnitura langa curcan.

Ingrediente:
– 400g paine toast alba
– 300g ciuperci proaspete, taiate felii subtiri
– 2-3 tije de apio (telina), taiate cubulete
– o ceapa alba medie, tocata marunt
– 4-5 catei de usturoi dati pe razatoare
– 3 linguri ulei de masline
– un borcan de 500ml anghinare marinata (scursa de lichid si taiata bucati)
– 200g parmesan razuit
– 3 linguri condimente pentru pui
– 500ml supa de legume
– un ou

Mai intai taiem painea toast in cubulete pe care le asezam intr-o tava tapetata cu hartie de copt si le coacem 15 minute la 160 de grade, amestecandu-le o data pe parcursul coacerii, pana se rumenesc frumos. Intre timp, intr-o tigaie incapatoare, incingem uleiul si calim ceapa, telina, ciupercile si usturoiul. Le amestecam din cand in cand si le lasam pe foc pana legumele sunt moi.

Taiem anghinarea cubulete si o adaugam peste legumele calite, impreuna cu parmesanul si condimentele pentru pui. Amestecam bine si le lasam impreuna pe foc alte 5 minute. Cand sunt gata, le turnam in tava peste crutoane. Amestecam foarte bine. Separat, batem un ou impreuna cu supa de legume si turnam amestecul peste compozitia din tava.

Amestecam bine, acoperim tava cu folie de aluminiu si o dam la cuptorul incins la 180 de grade pentru 25-30 de minute. Indepartam apoi folia de aluminiu si lasam tava la cuptor alte 5-10 minute, pana se rumeneste frumos umplutura noastra.

Dupa cum vedeti, reteta e foarte simpla, dar gustul merita toti banii, mai ales daca va place anghinarea marinata. Iar pentru ca la noi, la catolici, postul este ovo-lacto-vegetarian, este si o reteta foarte buna pentru post. Zilele urmatoare o sa va arat si un desert perfect pentru Thanksgiving (pentru cei care tin aceasta sarbatoare) sau un desert perfect pentru toamna, pe baza de dolveac (pentru noi ceilalti). Sa va fie de bine!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

3 Comments

  1. shanty

    Am si eu o intrebare, mai de om tamp, asa, ca n-am gatit in viata mea nimic "stuffed" :D: facem amestecul exact cum l-ai spus tu, inclusiv copt la cuptor si pe urma umplem animalul?? Nu cred ca am inteles bine, dar m-ai pierdut pe parcurs si nu m-am prins unde anume se petrece indoparea zburatoarei…bine, nici ora nu ma avantajeaza prea mult, 3/4 din neuronii mei dormind deja….dar poate ma ajuti un pic, te roooog…
    Si, pt ca, la un moment dat, imi voi lua inima in dinti si voi gati un astfel de animal, voiam sa te intreb si cum trebuie "antrenat" cloncanitorul inainte de eveniment (adica trebuie marinat, batut, alergat, fragezit…..).
    Oricum, in numele familiei mele care se linge pe degete cand gatesc ceva de pe la tine, iti multumim pt ca existi!!! Nicoleta

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  2. Salut 🙂 intai se umple curcanul (cu umplutura cruda) si se da la cuptor. Umplutura se coace in interiorul lui. Umplutura care ramane se coace separat, in aceeasi tava cu curcanul sau in alta tava.

    Te pup si multumesc pentru cuvintele frumoase

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  3. Am inca o nelamurire: se umple curcanul cu umplutura cruda, adica ciuperci, ceapa etc necalite in tigaie?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.