Prajitura cu branza si caise

prajitura cu branza si caise

Stiu ca m-am tot “plans” ca vreau vacanta, vreau concediu, dar stiti ce se intampla cand pleci in concediu? Dupa cateva zile, ti se face dor. Mie mi s-a facut dor de cratitele mele, de tavi si mai ales de copt. Coptul, “baking” cum ii spun americanii, este de departe cea mai relaxanta activitate pentru mine, de altfel asa s-a nascut si blogul: veneam rupta de la birou in fiecare zi la ora 18 si ma relaxam in bucatarie. Pasiunea si relaxarea s-au transformat in job si se pare ca e un job atat de drag incat si in concediu imi statea gandul la copt! Am cumparat caise de pe marginea drumului, de la o batranica ce avea la poarta un scaunel schiop, pe care il echilibra numai ligheanul plin de caise. 3 lei kilogramul, un deliciu! Apoi m-am oprit la Lidl, am luat restul ingredientelor si, abia intoarsa din concediu, m-am pregatit sa coc o prajitura cu branza si caise. A iesit delicioasa, va rog sa o incercati, mai ales ca e mai racoare zilele acestea si putem porni cuptorul fara nicio grija!

prajitura cu branza si caise

Avem un blat simplu, cu ingrediente la indemana oricui, dar care e delicios si crocant. Urmeaza un strat de branza cremoasa, pregatita ca si pentru cheesecake si cu atat mai buna cand prajitura este rece, abia scoasa de la cuptor. Apoi un strat de dulceata, care este absolut optional, dar care completeaza perfect prajitura. Apoi caisele, nimic complicat, taiate in jumate si asezate peste stratul de gem si apoi un strat de aluat dat pe razatoare, 1/3 din compozitia pe care o punem deoparte cand pregatim aluatul. Simplu, nu? Reteta de prajitura cu branza si caise este o reteta economica, perfecta pentru duminica, delicioasa alaturi de un glob de inghetata de vanilie!

prajitura cu branza si caise

Ingrediente pentru 20 de portii
Timp de preparare 1 ora, timp de asteptare 30 minute, dificultate medie
INGREDIENTE PENTRU BLAT:
– 250g unt Pilos rece, de la frigider
– 300g faina Castello
– 230g zahar Castello
– un ou mare
– ½ lingurita praf de copt
– o lingurita esenta de vanilie Castello
INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURA:
– 600g crema de branza natura Goldessa
– 2 oua (3 daca sunt mai mici)
– o lingura esenta de vanilie Castello
– 4 linguri pesmet Castell0

– 200 g zahar

– 4 linguri dulceata (fructe de padure, zmeura, caise, prune)
– 1 kg caise
– zahar pudra Castello pentru garnisit

Pentru blat folosim o tava de 20×30 cm, pe care o ungem cu unt si o tapetam cu hartie de copt sau faina. Incingem cuptorul la 180°C. Pentru aluat, punem in robotul de bucatarie untul foarte rece taiat cubulete, faina, praful de copt si zaharul, pe care le amestecam de cateva ori pe functia pulse, pana compozitia arata ca un pesmet mare. Adaugam oul si esneta de vanilie si amestecam din nou. Vom avea un aluat destul de moale. Punem 1/3 din aluat intr-o punga sau il invelim in folie alimentara, acesta va fi aluatul pentru razuit. Restul de aluat il punem in alta punga si ambele le dam la frigider 30 de minute, timp in care pregatim umplutura.

prajitura cu branza si caise

Pentru umplutura amestecam crema de branza bine scursa de zer, zaharul, vanilia pana aveam o crema. Adaugam ouale pe rand, amestecand dupa fiecare. La final adaugam si pesmetul, amestecam.

prajitura cu branza si caise

Intindem aluatul (2/3 din cantitatea initiala) in tava, cu degetele, astfel incat sa avem un strat uniform. Coacem aluatul 15-18 minute sau pana este frumos rumenit. Turnam deasupra amestecul de branza si dam din nou la cuptor, 20-25 minute. Scoatem tava de la cuptor, ungem stratul de branza (care intre timp trebuie sa se fi intarit si sa faca o crusta usor aurie) cu dulceata si asezam deasupra caisele, taite in jumatate si fara samburi. Razuim deasupra restul de aluat (1/3 din cantitatea initiala si dam din nou tava la cuptor, alte 20-25 minute sau pana prajitura trece testul scobitorii si aluatul razuit este rumenit si crocant.

prajitura cu branza si caise

Oricat de greu v-ar fi (si va inteleg perfect), va rog mult sa asteptati ca prajitura sa se raceasca la temperatura camerei inainte de a o felia. Ideal ar fi ca dupa ce se raceste la temperatura camerei sa o lasati si la frigider cateva ore, pentru a se aseza. Pofta buna dragii mei, revin si cu retete culese din concediul nostru la Baile Felix zilele acestea! In plus, la Lidl este o combinatie faina saptamana aceasta, de luni au intrat Surprizele Greciei cu produse care va duc cu gandul la vacanta iar de joi intra oferta Delicii ca in Mexic, cu produse mexicane foarte faine, numai bune pentru fahitas, chili con carne sau burrito. Sa va bucurati de ele!

prajitura cu branza si caise

prajitura cu branza si caise

7 Comments

  1. Alexandra

    este o bunatate de prajitura!! azi am si facut-o pentru ca ce aveam in frigider se potrivea exact cu ingredientele acestei prajituri 🙂 O intrebare as avea, mie mi-a iesit blatul tare lipicios si dupa ce l-am lasat la frigider, abia am putut razui partea de sus. Oare de ce?

    • POate mai trebuia un strop de faina, in functi de tipul de unt si cata apa are acesta, ia mai multa sau mai putina faina 🙂 Pupici multi si ma bucur ca iti place!

  2. Care.i ideea cu pesmetul?adica nu ii inteleg rolul in prajitura. Oricum arata magnific! fac si eu maine!

  3. Foarte buna, mi-a iesit din prima, chiar daca am mai improvizat cate un pic (gris in loc de pesmet, ingredientele necantarite etc.). Si, marturisesc, nici n-am asteptat sa se raceasca de tot…si inca ma ling pe buze!

  4. Foarte vine arata! Pentru crema ar trebui amestecata branza cu zaharul si vanilia. Dar imi poti spune cat zahar se pune la crema deoarece gramajul nu este specificat?
    Mulțumesc!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.