Cozonac rusesc impletit

“Operatiunea cozonacul de Paste” nu este o operatiune care poate fi tratata cu superficialitate. Nu, nu, nu! Pentru ca imi aduc aminte si acum cat de serioasa era pentru Buni aceasta operatiune si cum scotea “vailingul ala mare”, un soi de lighean mare-mare, emailat, in care framanta cozonacii. Toate retetele ei, de cozonac, Baigli, placinte, biscuiti de casa, incep cu “pui acolo un kil de faina…”. Ei bine, la cozonacii de Paste se incepea direct cu 2 kile de faina! Anul acesta vreau sa ii fac o surpiza si sa duc EU un cozonac la masa de Paste. Asa ca am cautat o reteta spectaculoasa. Si am gasit! Azi gatim impreuna reteta de Cozonac rusesc impletit!

Ce e special la reteta de Cozonac rusesc impletit?

  • Este un cozonac foarte pufos, extreme de pufos si care ramane pufos 2-3 zile.
  • Arata exceptional pe orice masa, fie ea de sarbatoare, fie o simpla masa in familie.
  • Desi pare un cozonac sofisticat, Cozonacul rusesc impletit se face foarte usor, impletitura este simpla si nu aveti cum sa dati gres.
  • Eu l-am umplut cu fulgi de ciocolata, dar puteti folosi mac, nuca, rahat sau stafide si fructe uscate.
  • Toate ingredientele le gasiti in magazinele Lidl Romania

Tips and tricks pentru reusita retetei de Cozonac rusesc impletit

  • Este foarte important sa folositi un unt de calitate, de cel putin 80% grasime. Puteti inlocui untul cu untura. Ambele trebuie sa fie la temperatura camerei.
  • Puteti folosi drojdie proaspata (20g) sau 10g drojdie uscata.
  • La capitolul arome, puteti folosi miezul de la pastaia de vanilie, esenta de vanilie (gasiti aici reteta pentru Esenta de vanilie facuta in casa) dar si coaja de lamaie sau de portocala.
  • Folositi un lapte integral (min 3% grasime), care trebuie sa fie caldut.

Ingrediente pentru un Cozonac rusesc impletit:

  • 600g faina Castello
  • 180g zahar Castello
  • 1 ou mare
  • 250ml lapte Pilos caldut
  • 20g drojdie proaspata Uniferm
  • o priza sare Castello
  • 100g unt Milbona moale
  • 50g unt Milbona topit (pentru umplutura)
  • 100g fulgi de ciocolata (pentru umplutura)
  • un ou batut (pentru a unge cozonacul)

Mod de preparare Cozonac rusesc impletit:

Amestecam drojdia cu laptele si lasam amestecul sa se odihneasca 10 minute. In robotul de bucatarie (puteti la fel de bine sa framantati cu mana) punem faina, oul, zaharul. Framantam in timp ce turnam laptele, in fir subtire. Dupa ce incorporam tot amestecul de lapte si drojdie, punem cele 100g unt moale. Framantam pana avem un aluat elastic, omogen, usor lipicios.

Formam o bila de aluat si o mutam intr-un bol curat. Acoperim bolul cu folie alimentara si il punem intr-un loc caldut. Eu pun aluatul la dospit in cuptorul inchis, cu becul aprins. Lasam sa dospeasca 3 ore sau pana aluatul isi dubleaza volumul. Pe masa usor pudrata cu faina, intindem un dreptunghi de aluat de ½ cm grosime. Ungem aluatul cu unt topit si usor racit. Punem chipsurile de ciocolata si le apasam usor, pentru a intra in aluat.

Rulam foaie de aluat, de la mare la mic (incepem cu latura scurta). Din ruloul obtinut, taiem unul din capete, de cca 5 cm si il punem deoparte. Taiem ruloul in doua, pe lung, lasand un capat de 5 cm. Trecem capatul netaiat printre cele 2 fasii de aluat, pentru a obtine o floare.

Impletim cele doua fasii de aluat, iar la final includem in impletitura si bucata de rulou taiata initial. Mutam cozonacul in tava unsa cu spray non-stick sau unsa cu unt si tapetata cu faina. Lasam sa dospeasca o ora sau pana creste frumos. Ungem cozonacul cu ou batut si il coacem in cuptorul incins la 160°C cu ventilatie sau 180°C static, timp de 35-45 minute. Dupa cca 20 minute de la introducerea in cuptor, acoperim cozonacul cu folie de aluminiu, ca sa fim siguri ca nu se rumeneste prea tare. Cozonacul e gata cand trece testul scobitorii.

Cu mana pe inima de gospo-diva va spun ca reteta de Cozonac rusesc impletit este una dintre marile mele reusite. Este delicios si ATAT de pufos (Doamne, ce nu-mi place cuvantul acesta, dar…CHIAR este un cozonac ultra-PUFOS).

Sper sa va placa reteta de Cozonac rusesc impeltit si sa isi gaseasca locul atat de mult meritat pe o masa festiva! Sa va fie de cel mai bine si, impreuna cu familia LIDL Romania va dorim un Paste Fericit alaturi de cei dragi!

VN:D [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

2 Comentarii

  1. La prima vedere mi sa părut greu modelul. Cel puțin după poză. Apoi am deschis link-ul și explicațiile date de dumneavoastră sunt grozave. Am să-l încerc, eu nu sunt amatoare de nuci, alune…. Prefer stafide și ciocolata

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.