Astazi am ales:

Sarlota cu fructe


Sarlota cu fructe este una dintre cele mai complicate retete pe care l-am incercat la vremea respectiva pe blog. Si e una dintre putinele retete pe care am incercat-o de cel putin 7 ori inainte de publicarea pe blog, si nu din cauza faptului ca nu mi-a iesit, ci pentru ca eram atat de absobita de reteta in sine si de prepararea ei, incat de fiecare data uitam sa fac poze :) Apoi, dupa vreo 2 ani, cand am dus sarlota de fructe la o zi de nastere, m-a intrebat cineva daca reteta e pe blog si eu am zis foarte convinsa DA!...ca ulterior sa verfic si sa vad ca...NU :) Asa ca, am reluat-o, de data respectiva cu poze si asa a devenit una dintre cele mai iubite si incercate retete de pe blog. 

Prima data am facut sarlota cu fructe pentru Buni Sia, o mare iubitoare de prajituri si torturi racoroase, cu fructe si unul dintre putinii oameni din lumea asta care poate spune “pas” la orice fel de ciocolata fara a clipi :) Asa ca, ziua lui Buni fiind pe 9 iulie, cel mai simplu a fost sa merg pe varianta de sarlota, mai ales ca Tortul Diplomat este unul dintre favoritele ei :)

Bianca a postat pe Facebook poza cu tortul cu piscoturi folosind hashtag-ul #HaiSaMancamImpreuna si automat m-a dus cu gandul la sarlota cu fructe, aceasta fiind una dintre variantele de prezentare: punem piscoturi de jur imprejur intr-o forma cu pereti detasabili, apoi in mijloc turnam crema de sarlota cu fructe la alegere si dam totul la frigider. Chiar daca cei mici sau cei dragi (mai mici sau mai mari) nu se implica in “operatiuni complicate” d’ale gospodinelor, cum ar fi sa faca o crema la bain-marie, va pot ajuta sa aranjati piscoturile in tava, sa taiati fructele pentru sarlota, sa o decorati dupa ce e scoasa de la frigider. Orice masa in familie este cu atat mai savurata cu cat toata lumea gateste impreuna :) Si cand toata lumea gateste impreuna, e mai mult ca sigur ca vor fi cel putin 1-2-3 intamplari haioase care se vor transforma in amintirile de genul “mai stii cand am gatit sarolta impreuna?” depanate peste ani :)

INGREDIENTE

Incepem usurel, prin tapetarea unei tavi de tort cu peretii detasabili si diametrul de 24 cm cu folie alimentara, in 2-3 straturi, ca sa fim siguri ca, in caz ca forma nu se inchide etans, crema nu va curge, sau, daca forma nu e cu pereti detasabili, ca putem extrage sarlota cu efort minim :)

Dupa ce tapetam forma, punem piscoturile de jur imprejur. Este ideal daca puteti taia putin piscotuile, atfel incat sa le indreptati marginile si sa fie cat mai stabile in tava.

Pregatim apoi crema: intr-un bol mare sau si mai bine in bolul unui mixer cu picior, punem ouale, fara a le separa si zaharul. Amestecam cu mixerul la viteza mare, 9-10 minute sau pana granulele de zahar nu se mai simt si avem o compozitie foarte spumoasa, alba. Adaugam miezul de la pastaia de vanilie si laptele, amestecam bine. Turnam compozitia intr-un bol termorezistent sau o craticioara, pe care o asezam deasupra unei oale/vas in care fierbe apa. Astfel facem crema la aburi sau la bain-marie. Amestecam in continuu cu telul, in aceeasi directie, pana crema incepe sa se ingroase. Cand crema este suficient de groasa incat sa acopere bine spatele unei linguri si totusi sa curga de pe ea, adaugam gelatina. Cum folosim gelatina? Dizolvam continutul celor 2 pliculete de gelatina fin maruntita alba in 70ml apa, amestecam si lasam gelatina sa se umfle, 5-7 minute. Veti vedea ca in bol va fi o masa compacta, ca un jeleu. Mutam jeleul intr-o craticioara si il topim pana gelatina este lichida, apoi il turnam in crema de lapte fierbinte si amestecam. Atentie mare cand topiti gelatina, ea NU trebuie sa fiarba, altfel isi pierde proprietatile, da? :)

La final, in crema pe care o lasam sa se raceasca putin si care va incepe sa se intareasca de la gelatina, punem si frisca, pe care o batem bine bine intr-un bol separat si amestecam. Sa stiti ca frisca naturala se bate foarte bine daca este foarte foarte rece, de aceea eu va sugerez sa o tineti cateva minute in congelator inainte de folosire.

Dupa ce si frisca este incorporata, ne mai ramane sa punem fructele, taiate in bucati mari sau lasate intregi daca vorbim de struguri, cirese, visine etc. Apoi turnam crema in forma pregatita, cu mare grija si finete de gospodina, ca sa nu darmam piscoturile pe care am muncit atat sa punem “la boloboc” :)

Dam totul la firgider peste noapte si, desi va fi foarte greu sa va abtineti si cu siguranta veti face 13-14 in fata usii frigiderului, va garantez ca va merita fiecare minut de asteptare! A doua zi, strigati cat va tine gura voastra de gospodine #HaiSaMancamImpreuna si sunt sigura ca toata lumea va veni la desert! :) 




Lasa un comentariu

Nume si prenume
Adresa de e-mail
Comentariul tau


Regulament