Cartofi la ceaun cu costita afumata

Resedinta mea de vara…nu, nu am inceput bine deloc. Sa revenim: resedinta mea permanenta e la tara! Da, la tara, langa Cluj, intr-un cartier rezidential, dar totusi la tara din foarte multe puncte de vedere. Cand ne-am mutat aici mama m-a incurajat si imi tot povestea cum s-au inteles ei bine cu vecinii pentru ca erau toti tineri. Si, ca de obicei
(nu, ca intodeauna, da nu imi place mie sa recunosc, ca asa sunt sagetatorii, mai indarantnici si incapatanati), mama a avut dreptate. Avem vecini foarte faini, cu care ne intelegem bine, copiii cresc impreuna (si avem vreo 11 copii numai la noi in scara) si cu care, mai facem seara cate un ceaun cu ce o fi. De data asta, a fost cu cartofi, costita afumata, carnaciori si ce legume bune a mai adus Ghita, vecinul de la parter, de la mama lui din gradina. Nu stiu cum fac altii ceaunul, nu cred ca este o metoda universal valabila, da’ la noi la tara, asa l-am facut si a iesit demential. In toata povestea asta un aport important l-au avut 2 lucruri, care au dat cu adevarat gust mancarii: boiaua afumata de la www.afaf.ro si pasta de ardei, de la unica, inegalabila si pe veci bucatareasa-sefa, Buni Sia. Nici slaninuta afumata si nici untura n-or fost degeaba, de altfel. Pasta de ardei nu e inca pe blog, dar va fi cu siguranta, am sa o postez zilele astea, ca sa dea gust de acum inainte mancarurilor voastre.

Ingrediente pentru 6-8 persoane:
– o mana buna de slaninuta afumata taiata marunt (2-3 fasii dintr-o tabla de slanina)
– 3-4 cepe mari tocate marunt
– o lingura buna de untura
– sare, piper, boia afumata (sau dulce/picanta), amestec de condimente pentru gulas
– 3 ardei grasi taiati cubulete
– 2 gogosari taiati cubulete
– 1 bucata mare costita afumata (sau scarita afumata)
– 4 fire carnati semi-afumati sau un fir mare de carnat de casa
– 4-5 linguri pasta de ardei
– o capatana mare de usturoi
– 2-3 foi de dafin
– o cana apa
– 500ml bulion sau suc de rosii
– 6-7 rosii mari, de gradina, taiate cubulete
– 2 kg cartofi, curatati de coaja si taiati cubulete

Despre facutul focului nu va mai scriu, ca-i de la sine inteles ca nu va apucati sa faceti mancare la ceaun daca nu stiti sa faceti focul. Eu nu stiu, de unde si concluzionez ca timpul petrecut uitandu-ma la Bear Grylls a fost fix degeba, dar au stiut baietii, deci m-am scos. In ceaun am pus la prajit slaninuta, fara alt adaos de grasime, pana a devenit translucida. Am pus apoi si ceapa si untura si le-am lasat la foc…mic sau mare, cum l-a lasat Dumnezeu…pana s-a rumenit ceapa frumos. Am pus apoi condimentele (dupa gust, din fiecare cate putin).

Au urmat la rand ardei si gogosarii, pe care i-am amestecat cu ceapa, i-am calit un pic impreuna cu ea si apoi, cand s-au rumenit, am turnat peste o cana de apa, cat sa acopere ardeii si am lasat totul sa fiarba catinel vreo 5 minute. Apoi am pus costita taiata bucati, am condimentat cu pasta de ardei si usturoiul. Am completat apoi cu sucul de rosii si frunza de dafin. Gustati din nou si potriviti la gust de sare, piper, condimente. Am lasat totul sa fiarba vreo 25-30 de minute, pana costita a fost bine fiarta (timpul de fierbere difera foarte mult in functie de tipul de costita/carne folosita, deci mergem pe testate si nu pe un timp exact).

Cand costita e fiarta, punem si carnaciorii si cartofii. Cartofii nu i-am scurs foarte foarte bine de apa, pentru ca in ea e amidonul de la cartofi, care va face sosul mai gros si mai bine legat. Apoi am pus si rosiile si am lasat totul sa fiarba pana…a fost gata 🙂 Puteti pune si un pic de iuteala, bineinteles, sau orice fel de condimente vreti voi si la ultimul clocot e musai sa puneti niste frunze…de patrunjel, leustean, telina. Toate merg foarte bine la mancarea la ceaun.

Cam asta ne-a iesit la final si a fost o manacre foarte aromata si satioasa. Acum ca vine toamna, e numa buna pentru gatit in timp ce mergeti la padure sau la tara ca sa coaceti vinete, de exemplu, sau alte legume pentru zacusti si conserve. Numa un ceaun sa aveti, eu nu am, dar o sa investesc cu drag intr-unul pentru sezonul urmator de gratareli. Hai va pup si pofta mare sa aveti!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.8/5 (27 votes cast)

28 Comments

  1. Super super bun!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  2. Lauriss

    Mamaaaa,..ce bine arata! Pe anul viitor vrem sa ne luam si noi un apartament, deocamdata ne indreptam spre Floresti, dar daca te mai si prin pe acolo cu un ceaun de asta, Teo draga, musai sa ne mutam la Floresti..!:)) Spor la gatit..!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  3. da……… clar … imi trebuie un ceaun 🙁 o asa mancarica trebuie facuta cat mai repede

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  4. M-ai spart! deci ceaunul ala…frate!!!! cu proxima ocazie la cluj…vin la un ceaun Teo…pe bune…si car si o galetusa de muraturi in saramura…valei….

    M-ai terminat cu weekendul asta, fata draga!!!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
    • yo tot sper sa te momesc cu de astea sa vii la cluj, da vad ca nu imi iese nicium! :))

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: +1 (from 1 vote)
  5. da ce dor mi si mie de asa ceva ,sper ca la vara sa ajungem prin tara,esti o bucatareasa extraordinara TEO !si meriti din plin felicitari,si te rog sa ne inveselesti mereu cu retete si vorbe din Ardeal ca si eu sunt de prin zona si aici unde sunt aud doar…(engleza)si imi mai stampar si eu dorul in fiecare zi cu postarile care le faci,FELICITARI

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
    • Nelly, fac si eu cat pot, vorba aia, cat ma duce capul 🙂 te pup si te astept in vizita pe blog oricand ti-e dor de casa 🙂

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 (from 0 votes)
  6. Frumoasa prezentare!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  7. nelly

    da!! o mancare adevarata si gustoasa,felicitari Teo!!!!!!!!Ardealul e baza!!!!!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  8. Draga Teo, te urmaresc de ceva ani, dar este prima data cand iti scriu. Nu stiu de ce pt ca am incercat cel putin jumatate din retetele tale. Postarile tale ma duc cu gandul la un loc minunat, unde oamenii locuiesc in armonie si copiii se bucura de o copilarie curata, la tara. Din cate am inteles, mama ta locuieste in SUA, este adevarat? Ma intrebam ce te-a facut sa alegi sa locuiesti in preajma Clujului si nu in SUA? Sau poate ar trebui sa te intreb altfel; ai alege sa mergi altundeva? Intr-o alta tara, untr-un alt oras? Crezi ca i-ai oferi fiului tau/familiei tale mai mult? Nu vreau sa intrec limita, respect raspunsul tau daca alegi sa nu imi raspunzi la intrebare. Sunt nascuta si crescuta in Bucuresti, unde nu m-am simtit niciodata ca acasa. Am ravnit intotdeauna locurile de la tara, linistite, neaglomerate si curate. Acum sunt plecata din Ro de cativa ani buni si ma intreb daca tu crezi ca este adevarata ipoteza conform careia poti oferi familiei tale mai mult oriunde altundeva decat in Ro. Tu ce parere ai? Iar ceaunul acesta este demential!!! Mersi pt parere si toate retetele

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    • Betty draga, ma bucur ca mi-ai scris si chiar nu ai fost deloc out of line, ca sa zic asa 🙂 Mama a locuit 10 ani in State, cu scurte veniri acasa, de cateva luni. Am fost si eu si fratele mele acolo, niciunu nu am fost tentati sa ramanem. Adica am plecat cu gandul ca nu mai venim in veci, dar dupa 3-4 luni ne-am intors amandoi acasa. Unii ar spune ca suntem prosti, altii ca suntem romani care nu isi lasa asa usor tara asta, de kko asa cum e ea. De altfel, noi am si castigat loteria vizelor pentru State si nu am plecat, pe considerentul ca putem face si aici ceva. In ultimii ani, cand drumul a devenit mai greu, am tot vrut sa plecam, fie in State fie in Canada, dar de fiecare data ceva ne-a tinut acasa, parca ne trage totusi arcul spre Romania. In plus, o avem aici pe buni Sia, pe care nu o putem parasi, care ne-a crescut si ne-a oferit tot, asa ca nu ne lasa sufletul sa nu ii fim alaturi acum, la batranete. Mama inca pleaca si vine, dar noi am ramas pe pozitii. Viata nu e roz, probabil ca i-am putea oferi mai multe lui Luca intr-o alta tara (nu din Europa insa, nu ne atrage deloc ideea de Italia sau Spania decat pentru vacanta), probabil ca suntem visatori, dar inca mai incercam aici 🙂 Nu stiu daca te ajuta parerea mea cu ceva, probabil ca majoritatea lumii te indeamna sa nu te intorci acasa, insa pentru mine, acasa inseamna la Cluj si oriunde am mers (si am batut lumea asta cat de cat), oricat mi-as fi dorit sa ajung acolo (in State am locuit in California, visul meu din copilarie) am asteptat cu sufletul la gura ziua venirii acasa. Oi fi eu mai sentimentala 🙂

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 (from 0 votes)
      • Draga Teo, multumesc mult pentru raspuns! Apreciez parerea ta! 🙂 In nici un caz nu consider ca cineva ar avea dreptul sa te/va numeasca „prosti sau sentimentali”. Fiecare ia deciziile lui si atata timp cat e fericit nu are dreptul nimeni sa spuna NIMIC! Pana la urma se rezuma totul la „your home is where your heart is”, nu? 🙂 Si noi am stat in multe tari si peste tot sunt parti frumoase si altele de care iti vine sa fugi. Ma bucur ca ai gasit locul care te face fericita. Si inca ceva, am invatat de-alungul timpului „sa nu spui niciodata NICIODATA”. Nu se stie ce iti rezerva viitorul Important este insa sa nu te limitezi si sa ai curajul necesar! Parerea ta m-a ajutat foarte mult si sunt de acord cu faptul ca este posibil sa oferi copiilor putin mai mult in afara Europei. Este exact ceea ce cantareste cel mai mult in balanta noastra. Ne auzim curand! Cu mult drag, Betty

        VA:F [1.9.22_1171]
        Rating: 0 (from 0 votes)
  9. Mi-ai facut o pofta de parca as manca din tine practic, arata asa de bine, asa ceva nu am mai mancat de prin 2004 cand imi facea bunica asa ceva…

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  10. Draga Teo, ti-am raspuns ieri, dar vad acum ca mesajul meu nu a ajuns la tine. In primul, multumesc pt parerea ta sincera. Nu cred ca cineva ar avea dreptul sa te numeasca in nici un fel. Este decizia ta! Mi-a fost de ajutor sa stiu punctul tau de vedere. Si sunt de acord cu tine, copiii au mai multe optiuni in afara Europei si ei sunt cei mai importanti. Clar ca decat sa te muti in Italia sau Spania, mai bine ramai in Romania. Important este sa nu te limitezi niciodata si CLAR „Home is where the heart is”! Ne mai auzim si cand ai drum prim Australia, usa casei noastre este deschisa pentru tine si familia ta! Cu drag!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  11. Andreea

    Exceptionala putin spus! Tocmai am gatit-o si am servit o portie „zdravana”. Te duce cu gandul la bunatatile pe care le gateau bunicii la sob, evident la ceaun:)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    • Andreea, ma bucur ca va duc cu gandul la copilarie 🙂 sa va fie de bine!

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 (from 0 votes)
  12. O astfel de macar aparent banala nu am mai mancat de mult timp, numai cand ma gandesc la ea mi se lasa gura apa, arata asa de bine ,atat de delicioasa incat practic nu mas satura de fara sa mananc cateva porti bune.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    • stii cum e de obicei, matza blanda zgarie rau, astea banale is cele mai bune si tot asa 🙂

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 (from 0 votes)
  13. Esti exceptionala!!! Sa iti tina Dumnezeu obiceiurile si sa iti dea sanatate!!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  14. Pozele astea imi fac o pofta nebuna, abia astept sa incerc si eu reteta ! Sarbatori fericite tuturor, si mese cat mai gustoase alaturi de cei dragi, dar si sanatoase 🙂 !

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    • Multumim mult, la fel iti dorim si tie! 🙂 Sarbatori Fericite!

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 (from 0 votes)
  15. P.S. In legatura cu Romania vs alte tari, eu prefer si voi prefera intotdeuna draga si frumoasa noastra tara, si sper ca si tineretul inteligent si cu bun simt va alege la fel :)!
    Oricum ar fi, tot mai bine e printre ai tai, ce sa mai vorbim ?! Cele bune tuturor !

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.