Scotch eggs – oua invelite in carne tocata

scotche eggs oua fierte invelite in carne tocata

Stiu ca sunteti satui sa vedeti peste tot poze sau status-uri de genul “E luni. Oribil”…asa ca nu o sa va spun asta, nu ca ziua de luni nu ar fi la fel de oribila pentru mine ca si pentru tot restul populatiei Romaniei, ci pentru ca mie mi se par toate zilele saptamanii la fel. Serios. Luni, marti, miercuri, joi, vineri, toate sunt zile in care ma trezesc la 6, ca sa apuc sa ii fac lui Luca de mancare pentru cand vine de la gradi, apoi la 7 se trezeste Luca si ne pregatim de mersul la gradi. Problema e ca avem acest program din 15 septembrie si e atat de bine pus la punct incat ne-a intrat pana in maduva oaselor, mai ales lui Luca. El nu pricepe, sau bioritmul lui nu pricepe, ca vorba lui Paul Maximus, leru-i ler, sambata e sambata, duminica e duminica si somnul e somn. Asa ca, sambetele si duminicile noastre incep tot la 7, spre disperarea mea absoluta. Dupa ce sambata m-am trezit la 07:15 iar duminica la 07:30, de ce m-ar afecta in mod deosebit ca a venit ziua de luni?

Bine, am aberat destul, sa va spun mai bine despre reteta. Azi facem „scotch eggs”, o reteta de origine englezeasca si despre care Wikipedia ne zice ca are o istorie de peste 200 de ani si e in continuare o reteta preferata la picninc, petreceri si cine in familie. Ideea e foarte simpla: oua fierte tari, invelite in umplutura de carnati proaspeti, apoi date prin pesmet si prajite. Eu am adaptat un pic reteta si a iesit ceva foarte bun 🙂

Ingrediente:
– 6 oua fiert tari
– 600g carne tocata de porc, vita sau amestec SAU 600g carnati proaspeti pe care ii scoateti din mat
– condimente dupa gust (sare, piper, cimbru, usturoi) daca alegeti sa folositi carne de tocata
– 1 oua mare
– o lingura mustar Dijon
– o cana faina
– o cana pesmet

scotche eggs oua fierte invelite in carne tocata

Batem oul cu mustarul, trebuie sa avem o compozitie ca o maioneza subtire.

scotche eggs oua fierte invelite in carne tocata

Fierbem ouale tari, apoi dam fiecare ou prin faina.

scotche eggs oua fierte invelite in carne tocata

Impartim cele 600g carne tocata in 6 parti egale, facem 6 bilute, pe care le intindem apoi, pe o folie de bucatarie unsa cu putin ulei. Punem cate un ou fiert pe fiecare disc de carne.

scotche eggs oua fierte invelite in carne tocata

Strangem folia alimentara in jurul oului, astfel incat carnea sa faca o bila in jurul oului.

scotche eggs oua fierte invelite in carne tocata

Dam apoi fiecare „bila” prin amestecul de ou si mustar.

scotche eggs oua fierte invelite in carne tocata

Apoi prin pesmet. Daca doriti, puteti condimenta pesmetul cu sare, piper, ierburi aromatice sau de ce nu, cu paprika iute, daca doriti un preparat usor picant. Daca mergeti pe varianta iute, puteti pune un strop de harissa sau sos Tabasco in amestecul de ou si mustar.

scotche eggs oua fierte invelite in carne tocata

Acum vine partea interesanta, prajitul. Fie prajiti totul in baie de ulei, la foc mediu, pana carnea e bine facuta si rumenita, fie le coaceti in cuptorul incins la 180°C, in tava tapetata cu hartie de copt, 30-35 de minute sau pana sunt frumos rumenite. Nu uitati sa scoateti din cand in cand tava si sa intoarceti bilele de carne pe toate partile, ca sa se rumeneasca uniform. Eu le-am prajit la airfryer, adica friteusa de la Philips care prajeste fara strop de ulei. Indiferent ce metoda alegeti, rezultatul va fi cam ceea ce vedeti in pozele de mai jos. Am mancat toti cu pofta si au fost delicioase! Inca un lucru: daca facti ouale astea ca si aperitiv, de exemplu, puteti folosi oua de prepelita, metoda e aceeasi insa aveti oua bite-size, adica fix de o imbucatura si pun pariu ca invitatii vor fi impresionati. Cam asta e tot 🙂 Sa va fie de cel mai bine si sa aveti o saptamana ca-n povesti!

scotche eggs oua fierte invelite in carne tocata

scotch-eggs-1

scotch-eggs-2

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.4/5 (16 votes cast)

7 Comments

  1. Ioana

    Minunata reteta! In weekend exact asta pregatesc, impreuna cu niste cartofi prajiti si o salata de rosii cu busuioc proaspat. Multumesc, Teo!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: -1 (from 1 vote)
  2. Super arata!!!! :*

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: -1 (from 1 vote)
  3. dorina

    Super bune, acum le-am terminat de prajit.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 2 votes)
  4. Buna Teo. Cu mare drag si placere am inceput sa gatesc aceasta minunata reteta pentru prima oara pentru prietenul meu englez sperand sa fie un super succes cum ai spus tu aici … si leam copt la cuptor. Nu cred ca pot atasa poza dar spre marea mea dezamagire carnea sa rupt/desprins de pe oua si arata ca o scena din filme horror 😀 . Am folosit 500 de grame de carne tocata pentru 5 oua … am dedus ca merg cam 100g de carne la ou si chiar le-am cantarit exact . Am urmarit reteta pas cu pas si totusi !!!dezamagire …. asteptam totusi sa le scoatem din cuptor si sa le mancam dar aspectul … oricum … o sa mai incerc … poate cu o dubla impanare …ppate tine mai bine ?sau ouale erau prea mari ? Multumesc pentru atentie.
    Cu drag
    Diana

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
    • Buna Diana, nu este nevoie de o dubla imbracare in amestecul de carne, ci acesta sa fie cat mai bine distribuit. Ai incercat cu folie, asa cum am prezentat eu? Sunt convinsa ca a doua oara va fi si mai bine.

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0 (from 0 votes)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.