Mousse de avocado

mousse de avocado

Buna sa va fie inima, suflete dragi! 🙂 In fiecare luni, asa cum v-am obisnuit , avem LIVE-urile in care voi imi spuneti ce ingrediente aveti prin frigider si eu va propun retete cu ingredientele respective. Daca nu v-ati obisnuit INCA, faceti bine si nu uitati ca in fiecare zi de LUNI facem pe Pagina de Facebook Teo’s Kitchen LIVE-urile “Ce-ai prin frigider?” In fiecare zi de luni se strang comentarii muuuulte si foarte variate, iar combinatiile de ingrediente inedite sau cele care se gasesc foarte frecvent in comentariile voastre, se pot transforma in retete pe blog! Si nu doar retete clasice, cu fotografii pas cu pas, ci si retete video! Sper ca sunteti la fel de entuziasmati ca si mine, pentru ca este o calatorie culinara noua si pentru mine si imi place foarte mult sa ma documentez pentru fiecare retete si sa gasesc combinatii noi, care sper sa fie pe gustul vostru.

mousse de avocado

Azi am pentru voi o reteta inedita chiar si pentru mine: MOUSSE DE AVOCADO! Da da, ati citit bine, un desert pe baza de avocado, pentru ca avocado o fi “mama si tata” Guacamole-ului, dar la fel de bine putem sa il folosim si pentru dulciuri sanatoase si foarte apetisante! La reteta de azi am ajuns in urma comentariile voastre, iata cateva dintre ele:

Alexandra Tautan “Salata cu quinoa, avocado, rosii, frunze patrunjel, usturoi si lime”.

Cristina Mocan “Daaa , conopida la cuptor. Si ceva cu avocado…?”

Georgiana Branza “Reteta pentru desert la pahar cu mousse-uri te rog!”

Miruna Miulescu “Buna Teo:* budinca cu avocado si ciocolata?”

Voi m-ati inspirat si m-ati provocat, eu am fugit in bucatarie si am pregatit un Mousse de avocado absolut delicios! Atat de delicios incat aproape uitam cate beneficii nutritionale ne aduce J Avocado este ceea ce nutritionistii numesc un super-aliment si noi il combinam in reteta de azi cu putina miere (sau puteti folosi sirop de agave), putin ulei, care face mousse-ul si mai cremos (puteti folosi orice fel de ulei vegetal fara aroma sau ulei de cocos), un strop de lapte (pentru o varianta vegana puteti folosi lapte de soia, migdale, orez) si vanilie pentru un plus de aroma.

mousse de avocado

Pentru aceasta reteta avem nevoie de un avocado foarte bine copt, altfel nu vom avea un mousse cremos. Avocado pe care il gasim in magazinele de la noi este de obicei foarte tare, inca necopt, pentru ca vine de la mare departare și cules prea copt…s-ar strica pe drum. Nu va faceti griji insa, sfatul meu este sa cumparati avocado cu 3-4 zile inainte de folosire si sa il lasati pe blatul din bucatarie, la temperatura camerei, pana devine moale la apasare. Pe timp de vara, avocado se coace mult mai repede la temperatura ambientala, iar in sezonul rece, pentru a grabi procesul de coacere, puneti avocado intr-o punga de hartie inchisa la culoare, impreuna cu doua mere rosii, foarte bine coapte. Acestea vor ajuta avocado sa se coaca mai repede. Pentru ca avocado se oxideaza foarte repede, este ideal sa il stropim cu zeama de lamaie imediat ce l-am taiat, astfel isi va pastra culoarea verde. In reteta de azi nu e nevoie, pentru ca avocado va fi combinat cu cacao. E important sa folositi o cacao de foarte buna calitate, pentru ca aroma de ciocolata sa fie cat mai intensa. In plus, puteți folosi esenta de vanilie sau esenta de rom, in functie de preferinte.

mousse de avocado

Ingrediente pentru 4 portii:
Timp de preparare 10 minute, dificultate redusa
– un avocado bine copt
– 80g miere
– 30g cacao
– 60ml lapte
esenta de vanilie/rom dupa gust 

mousse de avocado

Un avocado foarte bine copt se curata foarte usor: il taiem de jur imprejur cu un cutit bine ascutit, apoi il despicam in doua si folosim acelasi cutit pentru a-l implanta in sambure, pe care il indepartam foarte usor. Apoi scoatem miezul folosind o lingura. Nimic mai simplu 🙂 Dam avocado prin blender pana avem o pasta, apoi punem si restul ingredientelor si continuam sa amestecam cu blenderul pana avem o spuma omogena, foarte fina.

mousse de avocado

Distribuim intreaga cantitate de mousse de avocado in cupe individuale, decoram cu putina smantana dulce naturala batuta usor si cu multe fructe. Mousse de avocado se pastreaza foarte bine 2-3 zile la frigider…desi…nu cred ca va rezista atat 🙂 Este un desert atat de simplu de facut, perfect pentru zilele caniculare de vara pentru ca nu implica niciun fel de coacere, este foarte racoritor, aspectuos (sau, cum imi place mie sa spun “mega frumusel”) si mai ales sanatos, perfect pentru cei mici. Sper ca v-a placut ideea mea de azi! Vedeti cat de simplu se transforma ingredientele pe care le aveti in frigider in retete faine de tot? Asa ca astept in continuare comentariile voastre in LIVE-urile “Ce-ai prin frigider?” si gatim impreuna numai minunatii! Sa va fie de cel mai bine!

mousse de avocado mousse de avocado

One Comment

  1. Anca Bratu

    Draga Teo,e minunata reteta ta.Eu am mai avut si o banana mica, ratacita prin frigider, si am pus-o si pe ea.A iesit o minunatie de crema 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.